
Omul, un răhăţel al Fiinţei.stop
stanţă post-pârţ-zen
Iluzia raţiunii acestuia pare (fără să a-pară) că este ideea de înţelegere, cu ale ei surate: coerenţă, plauzibilitate, lizibilitate,.. ştii tu cum stau lucrurile, nu-i aşa (?)!. Pre-fă-Te că, totuşi, m-ai înţelege. Idiot pre-făcut de cult-URA ideii. Înţelegerea, altceva decât percepţia, este o serie ghiduşie relativ ordonată de percepţii.
O percepţie de percepţii, o apercepţie de percepţii, o apercepţie de apercepţii.
Ce de CUVINTE.
O apercepţie de cuvinte, o conştiinţă de apercepţii.
O clipă de tăcere şi apoi o ne-înţelegere.
O neînţelegere de înţelegere.
O apercepţie de neînţelegere.
O conştiinţă de non-conştiinţă.
O non-conştiinţă de conştiinţă şi non-conştiinţă.
Un somn bun. O altă bună dimineaţă. Ciripituri.
Şi-apoi o cafea, băutura lucidităţii pe stomacul gol, fiindcă orice vid tinde a se umple, cu orice, cu sensuri.
Ce înţelegere cauţi? Ce realitate vrei să percepi? Faptul că nici măcar nu ştii ce vrei să cunoşti îţi spune ceva?
Mai îngăduie să mai treacă şi ziua de azi, poate mâine… . Paştele mătii!
Căutarea unui ceva aparent nedeterminat, face ca acest ceva să pare altfel.
Ceea ce este altfel e simpla intenţie de a căuta.
Intenţia este ne-voită să caute, să scruteze.
Dacă te-aş putea păcăli să cauţi această intenţie, aflarea ei ţi-ar scurtcircuita mintea. Nu te speria, căci nu doare. Vei simţi doar o mică înţepătură în creier şi una în inimă. De n-ar fi însă atât de sensibile. Dar după ce va trece, tot doliul tău îţi va părea ca o mică înţepătură. Aşteptarea înfricoşează mai mult decât e cazul, şi orice întârziere adaugă acestei înţepături suferinţe imaginate.
Senzaţii ordonate se com-pun, în obiect.
Eu şi tu, el şi ea, noi şi ei, tot restul.
Tra-la-la.
Senzaţiile diverse, în funcţie se sursa lor, par multiple, venind de afară. Dar şi din înlăuntru. Cum vine asta? Par că vin. A veni presupune două puncte în spaţiul gândit. Intuiţia timpului, şi ideea cauzalităţii sunt şi nu sunt cauza aparenţei mişcării.
Şi tu gândeşti gândirea? Nicidecum.
Muşcă-ţi dinţii, fugi cu o viteză mai mare decât cea a luminii şi trageţi-o pe la spate. Gândirea gândirii e un joc autoerotic, eufemistic vorbind.
I got my mojo, You’ ve got your mojo.
Obiectul pare unitar, deşi de-compozabil.
Eu par unul, fiind mulţi, şi iar unic.
Obiecte par multiple.
Lu-lu-lu
Relativ la exterioritate, alte corpuri, imaginea corpului, a acestui corp creşte în însemnătate, fiind obiect-şi-subiect.
Priveşte-te în ochi, dar fără oglindă! eh, ce glume am în mine.
Contemplă-ţi mintea din toate unghiurile posibile.
.banal refleX. Ochiul vede lumina ce din el însuşi iese.
Unităţile perceptive reciproc percepute.
Vântul bate de la nord la sud, fără să-i pese de tine.
A –propos. Când dai un vânt, nu-l slobozi fâsâit. Asumă-ţi propria putoare.
Cunoaşterea ta e o simplă bârfă.
Nu, nu vreau să te jignesc, şi nici nu te privesc cu superioritate.
Încă nu ţi-ai dat seama că poţi mânca şi fără să fi citit cum s-o faci?
Altă treabă n-ai, căci, vei vedea, eşti capabil să îmbătrâneşti chiar fără să-ţi propui asta. Aşa că ai putea să nu te mai grăbeşti nicăieri. Lasă caii verzi la locul lor, Alinuţa,că doar acolo le şade bine.
Textul de mai sus e un virus, nu-l daţi mai departe!
Ai certitudinea că piatra nu te priveşte cu coada ochiului? Sandman is waching.
Acest obiect cu creier de siliciu te priveşte. Fereşte-te de webcam, labagiule, eşti o clonă a lui Narcis. 00110100111001
Te văd, Obiectule, cât eşti de subiect-iv. Ha ha ha. Să nu care cumva sa te îndoieşti că tu eşti cel care te vezi prin mijlocirea acestui alt subiect artificial, cu nimic mai puţin artificial decât tine, made in romania. Aici suntem cel puţin trei: un IP şi două CNP-uri. Doar cel made in Taiwan e cel fără răspunsuri, fără întrebări. Sophos. Tace.
Oglindiri… reflecţii… imagini… formarea ID-entităţi-lor.
…Sex-anal-luna-ziua-locul…, posibilităţi infinite de identificaţie,
dar şi de metamorfoză…
Hei, iaca vin şi io la horă!
Filofosul călare pe Sofia, o iapă de culoare verde, la vânătoare de iepuri cu coarne
Ovăr end aut.